Pentru momentele în care inspirația noastră se lasă mult așteptată, maestrul Răzvan Alexandru ne propune un meniu ce abundă în elemente din gastronomia internațională și care ne duce cu gândul la savoarea vacanțelor exotice
Servicii SergiuNedelea.ro Clipuri Video
consiliere, training, evenimente, prezentari si degustari
Ce poate fi mai bun într-o zi mohorâtă decât o savuroasă călătorie în bucătăria franțuzească? Un veritabil maestru al artei culinare ne propune astăzi două preparate inspirate din coloritul și savoarea primăverii
Vinul efervescent acompaniază cele mai importante din viața noastră, de aceea Selgros și Sergiu Nedelea vă invită astăzi să descoperiți povestea vinului spumant și câteva sfaturi pentru a-l pune în valoare așa cum merită.
„Bun îi vinul ghiurghiuliu / Cules toamna pe târziu” spune celebrul cântec al Mariei Tănase, însă trebuie să știm că perioada de culegere a strugurilor depinde de fiecare soi.
Obținerea vinului este un proces îndelungat, care, pe lângă creativitate și răbdare, necesită multă precizie și atenție la detalii.
Decantarea este cea mai spectaculoasă parte din ritualul de servire a vinului, dar și cea mai controversată, de aceea Selgros și Sergiu Nedelea vă învață...
Selgros și Sergiu Nedelea vă invită să începeți ziua cu o nouă poveste despre vestita licoare a zeilor și vă delectează cu o lecție despre cupaje, asamblaje și monosepaje, pentru a înțelege pe deplin arta din spatele vinurilor de înaltă calitate.
Selgros și Sergiu Nedelea te invită să descoperi povestea vinului Shiraz, un vin puternic prin excelență, cu un buchet aromatic complex și parfumat
Pentru Robert Mondavi, vinul este esența civilizației; este artă și cultură. Pentru noi, este vinul este bucuria momentelor speciale petrecute în compania celor dragi, de aceea Selgros și Sergiu Nedelea...
Dincolo de a fi o artă, vinul este mai întâi un înțelept istoric, căci reprezintă liantul dintre